Frank Danquah (23 de ani), autorul golului Brașovului în deplasarea de la Vaslui, a jucat doar patru meciuri în șase ani Vârful olandez a trecut pe la Newcastle, Beveren și Ferencvaros, și are doar două goluri la profesioniști
Sosit gratis în iarnă la Brașov, atacantul olandez Frank Danquah a marcat luni primul său gol în Liga I, în deplasarea de la Vaslui, scor 1-1.Crescut la juniorii lui Ajax, Danquah a fost remarcat pentru calitățile sale de scouterii lui Newcastle, care au urgentat aducerea sa pe Saint James”s Park ,în 2006. Așteptările englezilor nu au fost însă confirmate, iar cea mai mare „performanță” pe care olandezul a reușit-o în Anglia, în patru ani, a fost o apariție pe banca de rezerve a „coțofenelor”!
S-a sufocat în minutul 50! A urmat un periplu prin liga a doua belgiană, la Beveren, trecut aproape neobservat, după care a ajuns în Ungaria, la Ferencvaros. La Budapesta, Frank a jucat, cu o excepție, numai la echipa secundă, de unde a fost „expulzat” destul de repede, ajungând în final tot în Olanda, dar la o formație de amatori, din liga a treia, FC Chabab! Practic, reușita din meciul cu Vaslui a însemnat al doilea gol al lui Danquah la profesioniști, după reușita din Cupa Ungariei, dintre Ferencvaros și Ujbuda, scor 8-1, meci jucat în septembrie 2010! Luni seara, după 50 de minute, Danquah a fost schimbat cu Buga pentru că nu mai putea să alerge. „Sper ca acest gol să reprezinte un nou început pentru mine”, a spus Danquah.
Trei meciuri a jucat până acum Danquah pentru FC Brașov, cel cu FC Vaslui fiind primul în care a intrat ca titular
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER